Galeata Fermecata

O întâmplare recentă m-a făcut să scriu acest post fără să respir. Fără a fi raţională, fără a avea răbdarea de a mă gândi la repercusiuni şi la tot ceea ce se va comenta pe baza acestor cuvinte. Aşadar…există prietenie între un bărbat şi o femeie? Poate să existe o relaţie sinceră, bazată doar pe sinceritate, fără a fi presărată şi cu alte sentimente? Cine ne garantează că acea linie fină dintre prietenia platonică şi atracţia fizică inevitabilă dintre sexe nu va dispărea? Vom mai avea atunci siguranţa pe care ne-o conferă prietenul nostru de sex opus?

Mi-am întrebat prietenele, colegele…însă părerile sunt împărţite şi de cele mai multe ori răspunsul a fost: “NU”. Am analizat astfel, toate cele trei posibilităţi
1.În prietenia dintre două femei, se va discuta predominant despre probleme de cuplu, sex, relaţii, despărţiri….şi evident:make-up, reţete de slăbit şi shopping.
2. În prietenia dintre doi bărbaţi, aceştia discută, în mare despre: sport, maşini, hi-tech şi gadgeturi…şi evident: despre femeile cu care şi-o trag, ar putea să şi-o tragă sau cu care vor să şi-o tragă.
3. În prietenia dintre un bărbat şi o femeie, lucrurile se schimbă, fiecare dintre cei doi fiind mai atenţi, mai amabili în a oferi o soluţie celuilalt. Se zâmbeşte mai des, este o relaţie mai veselă, asezonată deseori cu momente comice. Comunicarea se face mult mai uşor, discuţiile sunt lungi şi fiecare dintre cei doi găseşte răspunsul căutat.

De când mă ştiu, am auzit 1000 de teorii referitoare la existenţa prieteniei între un bărbat şi o femeie. Am să o emit şi eu, pe cea de-a 1001-a…În ceea ce mă priveşte, prieteniile cu bărbaţii din viaţa mea au fost cele mai frumoase, cele mai trainice şi sunt cele la care am ţinut cel mai mult. Atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală, prieteniile valorează enorm. Cu unul dintre prietenii mei am vorbit mereu despre tot şi despre nimic, am pierdut ore în şir discutând despre subiecte neimportante, ne-am trezit petrecând atât de mult timp împreună, totul fiind de o spontaneitate rară. De cele mai multe ori, într-o astfel de prietenie se întâmplă să percepem pozitiv unele aspecte, însă familiaritatea şi expunerea repetată duc la atracţie. Împărtăşind totul, petrecând mult timp împreună, încrezându-ne unul în celălalt, nu facem altceva decât să ne apropiem cu păşi mici de acea graniţă fragilă dintre prietenie şi iubire. Se spune că cine se aseamănă se adună – aşadar e normal să ne dorim să petrecem timp cu oamenii care ne plac, în preajma cărora ne simţim bine. Unele probleme alte bărbaţilor au nevoie de “a woman`s touch”, aşa cum unele probleme ale femeilor au nevoie de raţionamentul şi calmul bărbaţilor.
Vrem sau nu, uneori relaţia de prietenie este zdruncinată de alte sentimente. Pentru unul dintre cei doi, o atingere de mână poate însemna mai mult decât pentru celălalt, o vorba spusă într-un anumit context poate spune cât altele 1000. Fiecare dintre cei doi se va implica în măsură în care va considera a fi oportun. Unele prietenii se destrăma, altele devin o bază solidă a unei relaţii. Tind să cred că totul ţine de firea celor implicaţi.

Sunt convinsă că mulţi dintre voi aţi trecut prin asta măcar o data…aşa că aveţi liber la comentarii.

by Femeia Fatală

Dacă te întrebi de ce nu mai sunt omniprezentă pe blog, ca de obicei, află că sunt bine. Doar puţin dezamăgită şi dezgustată de lumea din jur, însă rezist cu stoicism. Mă tot gândesc de câteva zile cum am reuşit să-mi fac viaţa să nu mai asculte de mine, aşa cum o făcea altădată. Parcă nu mai sunt eu protagonista vieţii mele, parcă cineva mi-a furat viaţa şi acum trăiesc un scenariu diferit, necunoscut mie. 
În urmă cu câţiva ani  când mă gândeam: “Pot să fac orice, pot să am orice, pot să-mi împlinesc orice vis”, totul îmi reuşea. Totul se întâmpla aşa cum îmi doream, iar tot ce era la stadiu de ireal, devenea real în scurt timp. Acum însă, simt cum viaţa mea o ia pe un drum pe care eu nu-l doresc. Pur şi simplu nu îl simt a fi potrivit pentru mine. Controlul asupra dorinţelor mele mi-a fost parcă furat de ceva, de cineva…insa de ce, de cine?
 Îmi tot revine în minte prietena mea care, în urmă vizionării filmului “The Secret”, îmi aberează în ureche aceeaşi poveste, ori de câte ori are ocazia: “gandeste pozitiv, vei atrage toate lucrurile pozitive asupra ta!” . Ohh well…cred că ar trebui să mă gândesc 24/7 la premiul cel mare de la Loto. Şi să mă vezi atunci, nenicule!!
Sau să mă gândesc că pot zbura. Bine bine, dar dacă după vreo 3-4 ore de gândit asiduu mă arunc de la 10, strigând: “I can fly!!” ?? Şi dacă n-o să pot zbura, cum o să plângă colegu` Găleata cu lacrimi de crocodil după colega lui de blog? Ntz ntz… :))

  Totuşi, nu sunt negativistă. Îmi place ideea de a gândi pozitiv, cred că într-un fel putem atrage anumite lucruri. Însă , trebuie să ne bucurăm de ele. De fapt, orice am face, trebuie să ne bucurăm de viaţă. Cu toate schimbările astea, eu încă mă îndrăgostesc în fiecare zi de tot ceea ce e în jur, mai presus de zăpăcelile mele şi de răutăţile lumii.

Cred însă, ca îngerul meu pazitor e drogat printr-un colţ de Rai in perioada asta.

Frate, nu ştiu cum o fi în cazul vostru, dar eu simt că mi se întâmplă o grămadă de chestii nedrepte. Nu, pe bune…(exceptând faptul că veţi spune : “Eiii, e femeie, normal că i se pare totul nedrept”).

         Dar hai să începem cu un exemplu tipic feminin: ţi se rupe tocul … te simţi bine, eşti admirată…si de-odată simţi cum tot Universul pică pe tine! Te gândeşti: …”Cum dom`le, de ce tocmai mie?” 
         O altă chestie care mi se pare oarecum nedreaptă e chestia asta cu numele. Te naşti şi te cheamă într-un anume fel. Pfooai, de când mă ştiu, nu mi-a plăcut unul dintre prenume, dar, culmea…n-am avut de ales la botez. Dar deh, problema e remediabilă…insă legislaţia mă omoară . Spre exemplu: cunosc o tipă, denumită (sarcastic, cred) – Smaranduţa. Îşi spune “Cindy” în viaţa cotidiană. N-aş putea…
          Banii – nu există nici un soi de dreptate când vine vorba de ei. Adică, cum vine asta? Toţi proştii au bani. Bah, şi nu-s puţini proşti cu bani. Sau pitzipoancele – când vreodată şi-au făcut alea griji : “Fataaaa, mâine am de plătit facultatea/chiria şi n-am cu ce”. Păi, de-aia există proştii menţionaţi anterior, dohh!  
           Altă chestie care mă seacă e timpul. Orice ai face, apar ridurile, trec anii…si te trezeşti că n-ai făcut mare brânză în tot timpul ăsta. Bah, sunt atâtea lucruri pe care mi-aş dori să le fac. Dar ba nu-i moral, ba n-am timp, ba am de terminat un proiect pentru job..etc.   Sunt cel puţin 1000 de locuri pe care vreau să le văd … da`s departe. Sau cel puţin 2000 de chestii pe care aş vrea să le fac, da`s imorale .
             Sau ploaia …dar nu oricând. Mă enervează şi mi se pare nedrept să înceapă ploaia când eu port un tricou alb – sau înainte de o întâlnire importantă. Cum să ajungi în faţa unui potenţial client cu părul ravasit…si cămaşa albă udă? La naiba!!

 Bine, ar mai fi câteva care ar merita mentionate…spre exemplu când te apucă mâncărimile într`un loc public…sau alte situaţii penibile. Însă pe astea le păstrez pentru un post diferit.

 V`am pupat pe portofel! ;)

M-am apucat mai devreme de dezbatut un subiect, i-am spus: “Cum ne vede lumea” .
Si in timp ce`mi imaginam eu cum ne vede lumea…sau, ma rog, cum ma vede pe mine, ce credeti? Am fost violata! DA! VIOLATA
Cum dom`le, de cine? In mod evident, de colegul meu, Galeata!  Orice dram de intimitate a disparut …spufff!! A intrat in ciorna mea, a citit-o…si cel mai grav: mi-a spus ce a facut, foarte mandru de isprava lui!
:o
Si uite-asa, m-am apucat sa scriu in Word. Da, stiu!! Suna jenant …dar merita.
Bun, hai sa va spun cum ma vad pe mine oamenii:

• astia din birou (daca-i pot numi “oameni”) ma vad racita (ahh, nu ma vad ei gresit – chiar sunt plina de virusi mici si ofticati care-mi afecteaza gandirea).
• cei de pe strada – habar n`am cum ma vad ei, da` unii ma tot striga: “Hei pisiiii, pasaricaaa!” – agasant, as spune. Ma rog, sunt barbati, ii intelegem.
• iar altii, o categorie aparte, ma considera “conservatoare, responsabila, intr-adevar, foarte deschisa in gandire” – partial adevarat.

Bine, asa ma vad ei pe mine. S-au intrebat oare care e perspectiva mea vis-à-vis de ei? Pai…

• astia de la birou sunt un fel de robotei, muncesc mult prea mult…si n`au timp sa se bucure de ce castiga.
• aia de pe strada sunt un fel de mit pentru mine, un fel de specie caracteristica Romaniei, un regn animal in extindere continua.
• dar cei ce mi-au spus ca sunt “conservatoare” au gresit . Sunt omul care se bucura de “bucuriile de moment”, de toate tampeniile care-mi vine sa le fac ( si pe care chiar le fac).

Ca sunt responsabila, nu neg. Deschisa la gandire – las pe altii sa judece.
Pana una-alta – ASTA SUNT! Buna sau nebuna…

Vorba lu` Dezmatz …“pupa-m-as” ;)

O noua dimineata, o noua zi. 

 Ne trezim, ne imbracam ca niste roboti si ne indreptam cu totii spre munca [exceptie fac norocosii sau lenesii]. Agale, agale…in fiecare zi, zi dupa zi. In drum spre munca aceleasi peisaje cotidiene: cersetorii, spalatorul de parbrize, vanzatorul de ziare din intersectie…acelasi haos din trafic.  Dar oare nu deranjeaza pe nimeni? Pe mine da!

Ajungem la munca. Acelasi sef, acelasi stil pur romanesc de a “conduce”, aceleasi probleme ca si ieri…ohh, ba nu…mai mult decat ieri. Si culmea, acelasi salariu ca si ieri, doar ca azi n-ai timp de pauza de masa. Si nu, chiar nu aveam nevoie de asta.

Ohh, ok…s-a mai terminat o zi. Ne indreptam spre casa. La fel…agale, agale. Revedem autenticitatea mediului in care traim…si oftam! Oftam doar pentru a nega frustrarea continua din mintea noastra.

DA, SUNTEM FRUSTRATI! De tot ceea ce ne inconjoara, de tot ceea ce trebuie sa facem doar pentru ca trebuie, nu pentru ca ne place…de tot ceea ce suntem obligati sa suportam doar pentru ca ne-am nascut aici, in Romania. Ohh tu, draga Romanie…cand oare vei deveni o casa, in loc de o casa de nebuni?

Si nu, chiar nu am nevoie de sex!! Nici azi, nici maine, nici in alta zi.  Pentru cei care se intreaba : “De ce?”…Cum de ce?? Pentru ca Guvernul ne-o trage in fiecare zi…evident!